Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 16.01.2018 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele mijlocii şi inferioare ale Jiului, Argeşului, Ialomiţei, Oltului inferior, cele din bazinele Vedea şi Bârlad, cursul mijlociu şi inferior al Prutului şi râurile din Dobrogea unde au fost staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, curgeri de năboi, pod de gheaţă) au fost în extindere şi intensificare, fiind prezente pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, Lăpuş, Mureş, Olt, bazinele superioare ale Argeşului şi Ialomiţei şi pe afluenţii Siretului şi Prutului.
Debitele se situează în general la valori între 30-90% din normalele lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, cursurile superioare ale Arieşului, Târnavelor, Jiului, Siretului şi Prutului şi unele râuri din Dobrogea unde debitele au valori în jurul și peste mediile multianuale lunare.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 15.01.2018 – 16.01.2018 a fost în scădere, având valoarea de 7700 m3/s, peste media multianuală a lunii ianuarie (4950 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere la Gruia şi pe sectorul Zimnicea – Cernavodă şi în scădere pe sectoarele Calafat – Tr. Măgurele şi Hârşova – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 16.01.2018 – 17.01.2018 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele vor fi în scădere, exceptând râurile din Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi din jumătatea de sud a Moldovei unde vor fi relativ staţionare.
Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din sud-vestul şi sudul ţării datorită precipitaţiilor lichide, prognozate.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) se vor menţine fără modificări importante, exceptând cele din bazinul inferior al Oltului unde vor fi în restrângere şi diminuare.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (7700 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere pe sectoarele Gruia – Calafat și Olteniţa – Vadu Oii, în scădere pe sectorul Bechet – Corabia și staționare pe sectoarele Tr. Măgurele – Giurgiu şi Brăila – Tulcea.