Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 21.05.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 21.05.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
  Debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Siret, Prut şi pe râurile din Dobrogea unde au fost staţionare şi cursurile inferioare ale Someşului şi Mureşului unde au fost în creştere prin propagare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri pe râurile mici din centrul, estul, sudul țării şi din  zonele de deal și munte datorită precipitaţiilor sub formă de aversă prevăzute, izolat mai însemnate cantitativ.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-70% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele: Bega Veche, Bega, bazinul superior al Crişului Alb, cursurile inferioare ale Timişului, Moraviței şi pe râurile din Dobrogea și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iara, Putna, Rm. Sărat, Bârlad şi pe afluenții Buzăului, Trotuşului şi Prutului.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 20 – 21.05.2018 a fost în creştere, având valoarea de 5300 m3/s, sub media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere pe sectorul Gruia-Corabia, staţionare pe sectorul Tr. Măgurele-Giurgiu şi în scădere pe sectorul Olteniţa-Tulcea. 
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 21.05.2018 – 22.05.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în scădere pe râurile din Maramureş, Crişana, Banat şi vestul Olteniei şi relativ staţionare pe celelalte râuri. 
Pe cursul inferior al Mureşului debitele vor fi în creştere prin propagare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri pe râurile mici din vestul, nordul şi centrul şi sudul țării şi din  zonele de deal și munte datorită precipitaţiilor sub formă de aversă prevăzute, izolat mai însemnate cantitativ.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere (5500 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere pe sectorul Gruia-Zimnicea, staţionare pe sectorul Giurgiu-Olteniţa şi în scădere pe sectorul Călăraşi-Tulcea .