În primele două zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, fiind posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele montane, ca urmare a cedării apei din stratul de zapadă.
În următoarele trei zile ale intervalului, debitele vor fi în creştere ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor lichide prevăzute, cedării apei din stratul de zapadă şi propagării pe râurile din vestul, nordul şi centrul ţării şi relativ staţionare pe celelalte râuri.
În restul intervalului de prognoză, debitele vor fi în scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din vestul, nordul şi centrul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare şi râurile din sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi staţionare.
Formaţiunile de gheaţă vor fi în primele cinci zile ale intervalului în restrângere, diminuare şi eliminare, apoi în uşoară intensificare în nordul şi centrul ţării.