Debitele medii zilnice vor fi relativ staționare, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari din sudul țării, unde vor fi în creștere prin propagare în primele zile ale intervalului și unele râuri din nordul, vestul și sudul țării, unde vor fi în scădere.
Sunt posibile creșteri izolate de niveluri și debite pe unele râuri mici din zona montană datorită precipitațiilor prognozate, în general slabe cantitativ.