În primele două zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare, exceptând unele râuri din vestul, nordul, centrul ţării şi zonele de munte unde vor fi în creştere datorită precipitaţiilor prevăzute şi propagării.
În restul intervalului debitele vor fi în general în scădere, exceptând răurile din zonele de munte unde vor fi în creştere datorită precipitaţiilor prevăzute sub formă de aversa şi cedării apei din stratul de zăpadă.
