Debitele vor fi în creştere datorită precipitaţiilor prognozate şi propagării, exceptând râurile Bega Veche și Bega, cursurile inferioare ale Someșului și Mureșului și cursurile mijlocii și inferioare ale Crișului Negru, Crișului Alb, Timișului și Bârzavei, unde vor fi în scădere.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, mai ales pe unele râuri mici din centrul, sudul şi estul ţării şi din zonele de deal şi de munte ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial, prognozate.
Intră în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 39 din 27.06.2018.