Debitele vor fi în creștere, ca urmare a precipitațiilor prognozate, celor în curs, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă şi propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Bacău, Crișuri, Mureş, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, bazinele superioare şi mijlocii ale Oltului, Sucevei, Moldovei, Bistriței şi Trotuşului, bazinul superior al Jiului şi pe cursul superior al Prutului.
Pe celelalte râuri, debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE pe unele râuri din zonele de deal și munte din jumătatea de vest a țării, ca urmare a precipitaţiilor în curs, celor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ şi propagării.
Se vor situa peste:
– COTELE DE PERICOL râurile la staţiile hidrometrice: Crişul Pietros – Pietroasa (300+20)-jud.BH, Iad – Stâna de Vale–Murgaş (175+30)-jud.BH, Iad – Leşu Amonte ( 175+30)-jud.BH, Fântâna Galbenă – Stâna de Vale (120+20)- jud.BH şi Crişul Negru – Beiuş (400)-jud. BH;
– COTELE DE INUNDAȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Ieduţ – Stâna de Vale (100+20)-jud.BH, Crișul Negru – Suștiu (225+5)-jud.BH, Crişul Negru – Tinca (450+20)- jud. BH, Valea Galbenă – Pietroasa (175+20), Nimăieşti – Budureasa (150+10)-jud. BH, Nimăieşti – Beiuş Nimăieşti (270)-jud. BH, Valea Roşie – Pocola (300+10)-jud.BH şi Arieş –Scărişoara (170+10)-jud. AB;
– COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice:
Valea Rea – Huta Certeze (170+5)-jud.SM, Crasna – Domănești (400+90)-jud.SM și Berveni (490+45)-jud.SM (sectoare îndiguite), Crişul Repede – Vadu Crişului (175+5)-jud.BH, Holod – Lunca Sprie (200+60)-jud.BH, Crișul Alb – Vața de Jos (350+55)-jud.HD, Arieş – Arieşeni (240)-jud. AB, Arieş – Albac (180+10)-jud. AB, Bistra –Voislova Gară (150+20)-jud. CS şi Bistra – Obreja (85+50)-jud.CS.
Sunt în vigoare Avertizările pentru fenomene imediate. nr.1, 2 şi 3 din 18.05.2021 şi ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 36 din 17.05.2021.
- Home
- Despre noi
- Conducere
- Scurt istoric
- Obiective
- Domenii de Activitate
- Organigrama
- Regulament de organizare și funcționare
- Politica în domeniul calității, mediului, sănătății și securității ocupaționale
- Legislație
- Informatii de interes public conform Legii 544/2001
- Raport de activitate
- Declarație de aderare la strategia națională anticorupție
- Anunțuri angajare
- Direcţii & Produse
- Noutăți
- Proiecte
- Prognoze
- Evenimente
- Presă
- Contact