Debitele vor fi relativ staţionare, exceptând râurile din bazinul hidrografic Trotuș, unde vor fi în creștere datorită precipitrațiilor prevăzute și propagării și cursul mijlociu al Prutului, unde vor fi în creștere prin propagare și cursul superior al Prutului, cursurile inferioare ale Mureșului, Timișului și Prutului, unde vor fi în scădere.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de niveluri şi debite pe unele râuri mici din sudul – vestul ţării, precum şi pe cele din zonele de deal şi de munte, datorită precipitaţiilor prevăzute sub formă de aversă.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.

