Debitele vor fi, în general, în creștere ca urmare a precipitațiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană inaltă și propagării, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Buzău, Rm. Sărat, Putna, Prut, bazinele inferioare ale Trotușului, Bistriței, Moldovei și Sucevei, și cursul Siretului, unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APᾸRARE pe unele râuri mici, din zona de deal și munte din jumătatea de vest a ţării, ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă prognozate (cu caracter torențial), cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă și propagării.
În interval se va menține peste COTA DE PERICOL râul Maria la stația hidrometrică Rătești (340+10)-jud. SM.
Prin propagarea viiturilor formate în amonte, pe râul Crasna nivelurile se vor situa peste:
– COTA DE PERICOL la stația hidrometrică Domănești (550+20)-jud. SM (sector îndiguit);
– COTA DE INUNDAȚIE la stația hidrometrică Berveni (590+50)-jud. SM(sector îndiguit);
– COTA DE ATENȚIE la stația hidrometrică Craidorolț (350+70)-jud. SM.
Intră în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr.34 din 13.05.2021.