Debitele vor fi în creştere datoritǎ precipitațiilor prognozate și propagării pe râurile din bazinele hidrografice:Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Bistrița, Moldova, Suceava, bazinele superioare ale Crișului Negru, Argeșului, Ialomiței, bazinele superioare și mijlocii ale Crișului Alb, Mureșului, Oltului, cursurile inferioare ale râurilor Bega Veche, Bega și Timiș, relativ staţionare pe râurile din bazinele hidrografice Buzău, Putna, Rm. Sărat, Bârlad, cele din Dobrogea, cursul mijlociu al Prutului și afluenții acestuia și în scădere pe celelalte râuri.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite pe unele râuri din Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei, nordul și centrul Moldovei, precum și zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate sub formă de aversă, cu caracter torenţial şi mai însemnate cantitativ.