Debitele vor fi în creștere datorită preciptațiilor lichide în curs, celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Rm. Sărat, Buzău, bazinul superior și mijlociu al Oltului și bazinul superior al Mureșului și numai prin propagare pe cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului, Crișurilor; Mureșului, Timișului și cursurile inferioare ale Crasnei, Barcăului, Arieșului,Begăi, Bârzavei, Carașului, Nerei și Cernei.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad, pe afluenții Prutului și ai Oltului inferior și pe cele din Dobrogea debitele vor fi staționare, iar pe celelalte râuri vor fi în general în scădere.
Formațiunile de gheață (preponderent gheață la maluri şi izolat pod de gheaţă) existente izolat doar în bazinul superior al Bistriței vor fi în diminuare, restrângere şi eliminare.