Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2024.12.15

Situaţia debitelor şi nivelurilorîn intervalul 14.12.2024, ora 07.00 – 15.12.2024, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost staționar, având valoarea de 4000 m3/s, sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Tr. Măgurele și Giurgiu – Tulcea și staționare la Zimnicea.

Prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 15.12.2024, ora 07.00 – 22.12.2024, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar la valoarea de 4000 m3/s, în primele două zile ale intervalului, apoi în ușoară scădere până la valoarea de 3700 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în scădere pe toată durata intervalului de prognoză.