Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2020.10.07

Situaţia debitelor şi nivelurilor în intervalul 06.10.2020, ora 07.00 – 07.10.2020, ora 07.00

Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 06 – 07.10.2020 a fost staționar, având valoarea de 4400 m3/s, peste media multianuală a lunii octombrie           (3850 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele au fost în creștere.

 
Prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 07.10.2020, ora 07.00 – 14.10.2020, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar în prima zi la valoarea de 4400 m3/s, apoi în creștere până la valoarea de 5000 m3/s, situându-se peste media multianuală a lunii octombrie (3850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere, exceptând prima parte a intervalului când pe sectorul Gruia – Calafat vor fi în ușoară scădere.