Situaţia debitelor şi nivelurilor
în intervalul 06.12.2018, ora 07.00 – 07.12.2018, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 3000 m3/s, sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Zimnicea și în creștere pe sectorul Giurgiu – Tulcea.
Prognoza debitelor şi nivelurilor
în intervalul 07.12.2018, ora 07.00 – 14.12.2018, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în prima zi a intervalului, staționar în următoarea zi, apoi în creștere până la valoarea de 3200 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând primele zile ale intervalului când vor fi în creştere pe sectorul Călăraşi – Tulcea.