Situaţia debitelor şi nivelurilor
în intervalul 23.10.2018, ora 07.00 – 24.10.2018, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost staționar, având valoarea de 1850 m3/s, sub media multianuală a lunii octombrie (3850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Oltenița și Cernavodă – Brăila și Isaccea – Tulcea și staționare la Călărași și Galați.
Prognoza debitelor şi nivelurilor
în intervalul 24.10.2018, ora 07.00 – 31.10.2018, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar în primele cinci zile la valoarea de 1850 m3/s, apoi în creștere până la valoarea de 2000 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând partea a doua a intervalului când vor fi în creștere pe sectorul Gruia – Corabia și relativ staționare pe sectorul Tr. Măgurele – Călărași.