Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Someş (cu excepția Someșului Mic, unde au fost relativ staționare), Mureş, Jiu, Trotuș, Bistriţa, cursurile mijlocii și inferioare ale Crișului Negru și Crișului Alb, cursurile inferioare ale râurilor Bega, Timiș, Bârzava, cursurile râurilor Moravița, Caraș, Nera și Buzău, unde au fost în uşoară scădere.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, izolat pod de gheață) au fost în extindere şi intensificare în hidrografice Vișeu, Iza, Arieș, Bistrița, Moldova, Bârlad, bazinele superioare ale Someşului, Lăpuşului, Crişului Repede, Mureşului, Argeşului, Ialomiţei, bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi pe afluenţii Buzăului şi şi-au făcut apariţia în bazinele hidrografice Bega Veche, Moravița, bazinelel inferioare ale Mureșului și Oltului, pe cursurile superioare ale Siretului și Prutului şi în bazinele superioare ale Barcăului, Timișului și Cernei.
Curge năboi pe râurile la staţiile hidrometrice: Lăpuş – Răzoare, Mureş pe sectorul Topliţa – Stânceni și la Glodeni, Topliţa – Topliţa, Răstolița – Răstolița, Arieș – Turda, Săliște – Săliște, Sălătrucel – Berislaăești, Topolog – Milcoiu, Râul Doamnei – Bahna Rusului, Moldova – Roman, Bistrița – sector Dorna Giumalău-Frumosu.
S-a format o aglomerare de ghețuri (zăpor) pe râul Ialomicioara la stația hidrometrică Fieni.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari pe unele râuri din bazinul superior și mijlociu al Jiului (Jaleş, Bistriţa, Motru), pe unii afluenţi ai Oltului de pe sectorul inferior (Olăneşti, Bistriţa, Luncavăţ) şi pe unele râuri din Dobrogea (Slava, Hamangia, Râmnic) și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Crişul Negru, Crișul Alb, Bega, Moraviţa, Bârlad, Jijia, cursul superior al Tazlăului, cursul inferior al Bistriței, pe unii afluenţi ai Someşului (Sălăuţa, Şieu, Ilişua, Lonea, Lăpuş) şi pe unii afluenţi ai Mureşului (Luţ, Feernic, Secaş, Ampoi, Râul Mare, Râul Galben).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.