Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele: Lăpuș, Crișul Negru, Ialomița, Rm. Sărat, Putna, Trotuș, cursul Mureșului, cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului, Sucevei și Moldovei, cursurile inferioare ale Crasnei, Barcăului, Crișului Alb, Târnavelor, Cernei și Oltului, bazinul superior al Oltului, cursul superior și mijlociu al Moldovei și cursul superior și inferior al Buzăului.
Pe celelalte râuri, debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinul Bârladului, bazinul inferior al Prutului și râurile din Dobrogea, unde au fost relativ staționare.
Creșteri izolate de niveluri și debite datorită precipitațiilor cazute în interval, s-au înregistrat în bazinul superior al Argeșului.
Se situează peste COTA DE ATENȚIE râul Moravița la stația hidrometrică Moravița (250+28)-jud.TM.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Crișul Repede, Mureș, Bega Veche, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Jiu, Suceava, Moldova, Bistriţa, bazinul superior și mijlociu al Someșului, bazinele superioare ale Ialomiței și Trotușului, cursul inferior al Putnei, unii afluenți ai Oltului (Mădăraş, Caşin, Cârţişoara, Porumbacu, Cibin, Olăneşti, Bistriţa, Luncavăţ, Olteţ) şi pe unele râuri din Dobrogea şi mai mici (20-30% din normalele lunare) pe Rm.Sărat, Bârlad şi pe unii afluenţi ai Prutului inferior.
A fost în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr.37 din 22.06.2018 pânǎ la ora 14:00.