Caracterizarea starii raurilor în intervalul 21.05.2020 ora 07.00 – 22.05.2020 ora 07.00

 
Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Cerna, Jiu, Vedea, cursul principal al Oltului și afluenții săi aval de Lotru, cursul mijlociu al Mureșului și cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor: Timiș, Ialomița, Prahova, Trotuș, Putna, Rm. Sărat și Buzău, unde au fost în creştere ca efect combinat al precipitaţiilor căzute în interval şi propagării. Pe râurile din bazinele hidrografice ale Someș, Someșul Mic, Crasna, Crișul Alb, Crișul Negru, Târnava Mică și pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori în general mai mici de 40% din valorile multianuale lunare normale, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Timiş, Prut, Bistrița, Putna, Rm. Sărat, Buzău și cursul mijlociu și inferior al Siretului. Valori mai mari (în jurul şi peste normalele lunare) se înregistrează pe cursul principal al râului Jiu (aval de Rovinari), pe afluenții săi și pe râurile din bazinul hidrografic al Olteţului.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
A fost în vigoare ATENŢIONAREA  HIDROLOGICĂ NR. 7 din 21.05.2020.