Debitele au fost în creştere datorită precipitaţiilor căzute în interval şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș (exceptând Târnavele), Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Suceava, afluenții Oltului mijlociu și inferior și numai prin propagare pe cursurile superioare ale Prutului, Bistriței și cursul mijlociu al Moldovei, iar pe celelalte râuri au fost în general staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Crișul Repede, Arieș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, bazinele superioare ale Crasnei, Barcăului, Crișului Negru, bazinul superior și mijlociu al Crișului Alb, afluenții din bazinul mijlociu și inferior ai Oltului, majoritatea afluenților din bazinul inferior al Mureșului, pe cursurile superioare ale Someșului și Bistriței (afluent al Siretului) și cursul inferior al Prutului şi mai mici (10-30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Bârlad și Jijia.
Se situează peste COTELE DE APĂRARE râul Prut, pe sectorul Fălciu – Oancea, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară, dupa cum urmează :
– COTELE DE INUNDAȚIE: Prut – Oancea (550+8)-jud.GL şi Prut – Şiviţa (435+23) jud. GL.
– COTA DE ATENȚIE râul Prut la s.h. Fălciu (500+20) – jud.GL.
În interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 40 din 17.07.2020.