Debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someș, Cibin și în bazinele superioare ale râurilor: Tur, Mureș, Suceava, Moldova, Bistrița și Buzău.
Pe cursul superior și inferior al Prutului debitele au fost în scădere, iar pe celelalte râuri, staționare.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri mai mari de debite și niveluri datorită precipitațiilor căzute în interval s-au produs izolat în zonele montane din nordul țării.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-100% din mediile multianuale lunare, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someșul Mic, Moraviţa, Vedea, Prahova, Moldova, pe cursurile superioare ale Someșului Mare, Sucevei și Trotuşului, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Siretului şi Prutului, pe cursul inferior al Argeșului, pe unii afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior şi pe râurile din Dobrogea și mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) în bazinele hidrografice Bârlad și Jijia.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.