Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice Târnava Mare, Siret, Prut, bazinul superior al Oltului, bazinul inferior al Ialomiței și pe cele din Dobrogea și numai prin propagare pe cursul mijlociu și inferior al Mureșului.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vedea, Argeș, bazinul superior și mijlociu al Ialomiței și bazinul mijlociu al Oltului, debitele au fost în general staționare, iar pe celelalte râuri au fost în scădere.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu efect de inundaţii locale și creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depășiri ale COTELOR DE APĂRARE, s-au înregistrat pe unii afluenți ai Siretului și Prutului, ca urmare a precipitaţiilor însemnate cantitativ căzute în interva, sub formă de aversă şi cu caracter torenţial.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Arieș, Târnave,Vedea, Ialomița, Siret (exceptând bazinul Bârlad), bazinul superior al Mureșului, bazinul superior și mijlociu al Oltului, cursul superior al Prutului, pe cele din Dobrogea şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Moravița, Cerna și bazinul superior și mijlociu al Timișului.
Se situează peste COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Biruinţa – Biruința (150+42)-jud.CT, Agapia – Filioara (200+40)-jud.NT, Topoliţa – Păstrăveni (150+15)-jud.NT Prut – Oroftiana (370+3)-jud.BT și Prut – Rădăuți Prut (290+2)-jud.BT.
În interval s-a situat peste COTA DE ATENȚIE râul Cracău la stația hidrometrică Magazia (130+35)-jud.NT.
În interval au fost emise două AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 53 din 15.06.2021.
- Home
- Despre noi
- Conducere
- Scurt istoric
- Obiective
- Domenii de Activitate
- Organigrama
- Regulament de organizare și funcționare
- Politica în domeniul calității, mediului, sănătății și securității ocupaționale
- Legislație
- Informatii de interes public conform Legii 544/2001
- Raport de activitate
- Declarație de aderare la strategia națională anticorupție
- Anunțuri angajare
- Direcţii & Produse
- Noutăți
- Proiecte
- Prognoze
- Evenimente
- Presă
- Contact