Caracterizarea starii raurilor în intervalul 14.03.2020 ora 07.00 – 15.03.2020 ora 07.00

Debitele au fost în scădere, exceptând cursul superior al Prutului, cursul mijlociu şi inferior al Sucevei şi cursurile inferioare ale Someşului şi Siretului, unde au fost în creştere prin propagare.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Târnave, Prut (exceptând cursul superior), Bârlad şi pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staţionare.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri), prezente izolat doar în bazinul superior al Bistriței au fost în restrângere și diminuare. 
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Mureș (exceptând Târnavele), Caraș, Nera, Motru, Gilort, bazinele superioare ale Jiului, Prahovei, Sucevei, Moldovei, bazinul superior și mijlociu al Bistriței, pe unii afluenţi ai Oltului inferior (Olănesti, Luncavăţ), şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Vedea, Bârlad, pe afluenții Prutului și pe unii afluenți ai Jiului inferior (Coșuștea, Amaradia, Raznic) şi ai Oltului mijlociu şi inferior (Pârâul Nou, Hârtibaciu, Cungrișoara, Beica).
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.