Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş (cu excepția Someșului Mic, unde au fost relativ staționare), Crişul Alb, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, afluenţii de dreapta ai Siretului, bazinele superioare ale Mureșului, Timișului, Oltului, Prahovei şi cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere ușoară și râurile din bazinul superior și mijlociu al Crișului Negru, unde au fost în creștere ușoară datorită precipitațiilor slabe căzute în interval și cedării apei din stratul de zăpadă.
Mici creşteri de niveluri şi debite datorită precipitaţiilor lichide căzute în interval s-au mai înregistrat și pe unele râuri din bazinul superior al Barcăului și pe unii afluenţi ai Jiului (Jilţ, Motru, Coşuştea, Raznic).
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, curgeri de năboi) prezente în bazinele superioare ale Sucevei, Moldovei, Bistriţei, Trotușului, Putnei, Bârladului şi Jijiei au fost în extindere şi intensificare și au apărut formaţiuni de gheaţă (gheaţă la maluri, ace de gheaţă) pe unele râuri din bazinul hidrografic al Vișeului, bazinele superioare ale Someșului, Mureșului, Târnavelor, pe unii afluenţi ai Oltului superior şi mijlociu (Mădăraş, Râul Negru, Caşin, Covasna, Baraolt, Cormoş, Vârghiş, Homorod, Cârţişoara, Porumbacu, Sălişte, Hârtibaciu) şi pe Ialomicioara.
Curge năboi pe râurile la staţiile hidrometrice: Vișeu-Bistra, Someșul Mare-Nepos, Mureș sector Toplița-Stânceni și la Glodeni, Toplița-Toplița, Târnava Mică-Sărățeni, Suceava-Brodina, Brodina-Brodina, Moldova-Fundu Moldovei şi Gura Humorului, Bistriţa-Cârlibaba, Dorna Giumalău, Dorna Arini, Broşteni şi Frumosu, Dorna-Dorna Cândreni, Neagra-Gura Negrii.
Debitele se situează în general la valori între 30-90% din normalele lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Prahova, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, cursurile superioare ale Arieşului, Târnavelor, Jiului, Siretului şi Prutului, râurile din bazinul superior şi mijlociu al Oltului, cursul inferior al Ialomitei şi unele râuri din Dobrogea unde debitele au valori în jurul și peste mediile multianuale lunare.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.