Caracterizarea starii raurilor în intervalul 06.05.2021 ora 07.00 – 07.05.2021 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, bazinul mijlociu al Oltului, cursul superior al Prutului și cursurile inferioare ale Moldovei, Bistriței, Trotușului și Putnei unde au fost în scădere, iar pe cursul superior al Oltului (sectorul Podu Olt – Hoghiz) și cursul mijlociu și inferior al Prutului au fost în creștere prin propagare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Lăpuș, Gilort, Prahova,bazinele superioare ale Crișurilor și Arieșului, Jiului, Bistriței (afluent al Siretului) și pe cele din Dobrogea şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Tazlău, Rm. Sărat, Bârlad, afluenții Jiului inferior, Bistriței inferioare (afluent al Siretului) şi pe afluenții Prutului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.