Debitele au fost în general staţionare, exceptând Prutul, Bârzava şi cursurile inferioare ale Someşului şi Mureşului unde au fost în scădere.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe cursul superior al Arieșului, cursurile inferioare ale Mureșului și Begăi, cursul superior și mijlociu al Moldovei, cursul superior al Trotușului, cursurile mijlocii ale Siretului și Bistriței şi mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Lăpuș, Moravița, Bârlad, Jijia şi pe unii afluenţi din bazinul superior al Argeşului (R. Doamnei, Vâlsan, Argeşel).
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.