ATENŢIONARE HIDROLOGICĂ NR. 41 DIN 11.05.2026
Sursa: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, București |
||||
| Ziua/luna/anul: 11.05.2026 | Ora: 12:00 | Numărul mesajului: 41 | ||
| Către:
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Crișuri, Mureș, Jiu, Olt, Argeş-Vedea și Buzău-Ialomiţa. |
||||
|
FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE. |
||||
|
BAZINELE HIDROGRAFICE VIZATE: Crișul Negru, Crișul Alb, Arieș, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa și Buzău. |
||||
|
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE: Data: 11.05.2026 ora 15:00 – 12.05.2026 ora 16:00
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:
COD GALBEN
În intervalul 11.05.2026 ora 15:00 – 12.05.2026 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Negru – bazin amonte S.H. Suștiu și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Suștiu – amonte S.H. Tinca (judeţul Bihor), Crișul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos – amonte S.H. Ineu (judeţele: Hunedoara și Arad), Arieș – bazin amonte S.H. Câmpeni și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni (judeţele: Alba și Cluj), Desnăţui – bazin amonte Ac. Fântânele (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţele: Hunedoara și Gorj), Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj și Mehedinţi), Târlung (afluent al Râului Negru) – judeţele: Brașov și Covasna, Bârsa (afluent al râului Olt –judeţul Brașov, Olt- afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte confluenţă cu râul Cibin (judeţele: Braşov și Sibiu), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeș), Olteţ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj, Vâlcea, Dolj și Olt), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeș și Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliștea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova și Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Prahova), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu și afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Brașov, Covasna, Buzău şi Prahova). Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale. Harta cu codurile se anexează. Se menţionează că fenomenele hidrologice potenţial periculoase prognozate se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum şi pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate, conform textului mesajului. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”. |
||||
|
Direcţie emitentă: C.N.P.H. Intocmit: Lavinia FRIMESCU |
Aprobat, Director C.N.P.H. dr. Marius MĂTREAŢĂ |
|||
COD GALBEN: Risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilență sporită în cazul desfașurării unor activități expuse la inundații. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale. În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri ale COTEI DE ATENȚIE/Fazei I de apărare.
COD PORTOCALIU: Risc de viituri majore generatoare de revărsări importante, care pot conduce la inundarea de gospodării şi obiective social – economice. De asemenea, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale. În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale COTEI DE INUNDAȚIE/FAZEI a II-a de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intensității deosebite a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate și poate fi pusă în pericol viața oamenilor.
COD ROŞU: Risc de inundații majore care poate necesita adoptarea unor măsuri deosebite pentru evacuarea oamenilor şi bunurilor, impunerea de restricţii la folosirea podurilor şi căilor de transport, exploatarea construcţiilor hidrotehnice, altele. În secţiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale COTELOR DE PERICOL / Fazei a III – a de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intensității majore a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate şi poate exista un risc semnificativ pentru viața oamenilor.
