Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 26.08.2024 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 25.08.2024 ora 07.00 – 26.08.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice Someș, Crișul Repede, Crișul Negru, cursul superior al Prutului și cursurile inferioare ale Mureşului și Timișului, unde au fost în scădere.
Debitele se situează, în general, la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-60%, mai mici pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Someș, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Suceava, Trotuș, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia, pe cursurile Ialomiței şi Siretului, pe unele râuri din bazinul mijlociu și inferior al Oltului, pe unii afluenți ai Jiului, Argeșului, Moldovei, Bistriței și Buzăului și pe unele râuri din Dobrogea.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 25 – 26.08.2024 a fost în creştere (2900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Tr. Măgurele și în scădere pe sectorul Zimnicea – Tulcea.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 26.08.2024 ora 07.00 – 27.08.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând cursul superior al Prutului și cursurile inferioare ale Someșului, Crișului Repede, Crișului Negru și Mureşului, unde vor fi în scădere.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere (3000 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor în creștere pe sectorul Gruia – Giurgiu, staționare la Oltenița și în scădere pe sectorul Călărași – Tulcea.