Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 25.12.2023 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 24.12.2023 ora 07.00 – 25.12.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în creştere pe râurile din bazinele: Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, pe cursul inferior al Mureşului şi în bazinul superior al Jiului, datorită precipitațiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, iar pe celelalte râuri au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, bazinul superior și mijlociu al Bistriței și pe cursurile superioare ale Trotușului și Prutului. Pe celelalte râuri debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din normalele lunare, mai mici (sub 30%) pe cursul Ialomiței, pe râurile din bazinele hidrografice Bârlad şi Jijia şi pe unii afluenți din bazinele inferioare ale Jiului şi Oltului.
Se situează peste

  • COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Valea Rea – Huta Certeze (170)-jud.SM, Crasna – Domăneşti (400+22)-jud.SM.

Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 133 din 24.12.2023.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 24.12.2023 – 25.12.2023 a fost în scădere, având valoarea de 9300 m3/s, peste media multianuală a lunii decembrie 5200 m3/s.
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Isaccea și staționare la Tulcea.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 25.12.2023 ora 07.00 – 26.12.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în creştere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor în curs, celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Jiu şi bazinul superior al Bistriței.
Pe celelalte râuri debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri semnificative de debite şi niveluri cu posibilitatea depăşirii COTELOR DE APĂRARE pe unele râuri din jumătatea de vest țării.
Se menține în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 133 din 24.12.2023.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (9100 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere la Gruia şi în creştere pe sectorul Calafat – Tulcea.