Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 24.05.2024 ora 07.00 – 25.05.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând cursurile inferioare ale Crişului Negru şi Crişului Alb, cursurile mijlocii şi inferioare ale Timişului şi Jiului şi cursul superior al Prutului unde vor fi în creştere prin propagare.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-70%, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Lăpuș, Târnava Mare, Bega Veche, Moravița, Caraș, Cerna, Vedea, Siret (exceptând cursurile superioare ale Buzăului, Trotușului, Bistriței, Moldovei, Sucevei), cursul Prutului, pe cursul inferior al Ialomiței, pe unii afluenți din bazinele Oltului, Argeșului și din bazinul inferior al Jiului.
În intreval au fost emise şapte ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imadiate.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr.38 din 24.05.2024 până la ora 7:00.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 24 – 25.05.2024 a fost în creştere, având valoarea de 5000 m3/s, sub media multianuală a lunii mai (7950 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Giurgiu și în scădere pe sectorul Oltenița – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 25.05.2024 ora 07.00 – 26.05.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând cursurile inferioare ale Timișului și Jiului unde vor fi în creștere datorită propagării.
Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite şi pe alte râuri mici din zonele de deal şi munte, mai ales din nordul şi centrul nordul şi centrul țării datorită precipitațiilor, sub formă de averse, izolat mai însemnate cantitativ, prognozate și propagării.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere (5100 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în creştere pe sectorul Gruia – Cernavodă și în scădere pe sectorul Hărşova – Tulcea.