Situatia hidrologica pe rauri si Dunare in data de 25.05.2023 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 24.05.2023 ora 07.00 – 25.05.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișuri, Bega, Timiș, bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Turului, Someșului, Lăpușului, Someșului Mic și unii afluenți ai Mureșului superior și inferior, în scădere pe cursurile superioare ale Bistriţei şi Prutului și relativ staționare pe celelalte râuri.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte de inundaţii locale și creșteri mai însemnate de niveluri și debite s-au înregistrat pe unele râuri din Maramureș, Crișana și din zonele de deal și munte, ca urmare a precipitațiilor căzute în interval sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe cursurile superioare ale Vișeului și Bistriței și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Bârlad, Jijia, bazinul superior al râului Vedea, cursurile Putnei, Rm. Sărat și pe unii afluenți ai Jiului, Oltului și Trotușului.
În interval au fost emise patru ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
A fost în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr.48 din 24.05.2023 până la ora 24:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 24.05 – 25.05.2023 a fost staționar, având valoarea de 9300 m3/s, peste media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele au fost în creștere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 25.05.2023 ora 07.00 – 26.05.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând cursurile inferioare ale râurilor: Someșul Mic, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega și Timiș, unde vor fi în creștere prin propagare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri mai însemnate de niveluri și debite pe unele râuri din Banat, Crișana și din zonele de deal și munte, ca urmare a precipitațiilor prognozate sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar (9300 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere.