Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 25.04.2024 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 24.04.2024 ora 07.00 – 25.04.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în general ȋn scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor: Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Arieş, Timiş, cursul mijlociu al Someşului şi cursurile inferioare ale râurilor: Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mic, Crasna, Barcău, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Jiu şi Ialomița, unde au fost în creștere prin propagare.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vedea, Bârlad, Prut, pe cursul Siretului, bazinele mijlocii şi inferioare ale râurilor: Argeş, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, Buzău, bazinele mijlocii ale Jiului, Ialomiței, bazinul inferior al Oltului şi pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Creşteri izolate de niveluri şi debite, ca urmare a precipitațiilor căzute în interval, s-au înregistrat pe unele râuri mici din nord-vestul şi sud-vestul țării.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul şi peste normalele lunare) pe cursul superior al Vișeului, cursul mijlociu al Timișului, pe unele râuri din bazinele superioare ale Jiului, Argeşului, Ialomiței, unele râuri din Dobrogea şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Tazlău, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia, pe afluenții din bazinele inferioare ale Jiului, Bistriței şi pe unii afluenți din bazinul inferior al Oltului.
În interval au fost emise trei ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
A fost în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 29 din 23.04.2024, până la ora 14:00.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 24 – 25.04.2024 a fost staționar, având valoarea de 5300 m3/s, sub media multianuală a lunii aprilie (7900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat și Hârșova – Tulcea și în creștere pe sectorul Bechet – Cernavodă.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 25.04.2024 ora 07.00 – 26.04.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în general în creştere ca efect combinat al precipitațiilor, sub formă de aversă prognozate, al cedării apei din stratul de zăpadă din zonele montane înalte şi propagării, exceptând râurile din Dobrogea, unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile creşteri mai importante de niveluri și debite, pe unele râuri din zonele de deal și de munte, mai ales pe cele din sudul şi centrul țării, ca urmare a precipitațiilor, sub formă de aversă prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă și propagării.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staţionar (5300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Bechet şi în creștere pe sectorul Corabia – Tulcea.