Situatia hidrologica pe rauri si Dunare in data de 20.06.2023 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 19.06.2023 ora 07.00 – 20.06.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Argeş, Ialomița, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Trotuş, Bistrița, Molodva, bazinul superior şi mijlociu al Oltului, cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureşului şi Siretului şi cursul Prutului.
Pe râurile din bazinul Bârladului, afluenții Prutului şi râurile din Dobrogea debitele au fost relativ staționare, iar pe celelalte râuri au fost în scădere.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depășirea COTELOR DE APĂRARE, s-au înregistrat pe râurile din centrul și sud-estul țării, datorită precipitațiilor torențiale, sub formă de aversă, însemnate cantitativ, căzute în interval.
Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior se situează peste:
– COTELE DE INUNDAȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Bârzava – Partoș (200+76)-jud.TM (sector îndiguit);
COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Moravița – Moravița (250+96)-jud.TM, Prut – Oroftiana (370+72)-jud. BT şi Rădăuți Prut (290+25)-jud.BT.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Suceava, Moldova, Bistrița (afluent al Siretului), bazinul mijlociu și inferior al Oltului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Trotuș, Putna, Rm. Sărat, Buzău, Bârlad,bazinele inferioare ale Argeșului și Ialomiței, pe afluenții Prutului, pe unele râuri mici din bazinul Vedea și pe cele din Dobrogea.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 72 din 19.06.2023.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 19.06 – 20.06.2023 a fost , având valoarea de 8700 m3/s, peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creştere.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 20.06.2023 ora 07.00 – 21.06.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureşului, Vedei, Argeşului, Ialomiței, Buzăului, Rm. Sarat, Putnei, Trotuşului, Sucevei Moldovei, Siretului şi Prutului şi pe cursul mijlociu al Oltului, unde vor fi în creştere prin propagare.
Pe râurile din bazinul Bârladului, afluenții Prutului şi cele din Dobrogea debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundații locale și creșteri mai importante de niveluri și debite, datorită precipitațiilor sub formă de aversă, prognozate.
Se menține în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 72 din 19.06.2023.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere (8800 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere.