Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 18.02.2024 ora 07.00 – 19.02.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Bârlad, Prut (exceptând cursul inferior), bazinul inferior al Argeşului şi cele din Dobrogea unde au fost staționare precum și cursurile inferioare ale Siretului şi Prutului unde au fost în creștere prin propagare.
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraş, Nera, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, bazinul superior și mijlociu al Oltului, bazinele superioare ale Jiului şi Buzăului şi pe cursurile Siretului şi Prutului. Pe celelalte râuri debitele se situează la valori cuprinse între 30-80% din normalele lunare, mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Moravița, Vedea, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia, pe unii afluenți din bazinele inferioare ale Jiului, Oltului, Argeșului și pe unele râuri din Dobrogea.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 18.02.2024 – 19.02.2024 a fost în creştere, având valoarea de 7300 m3/s, peste media multianuală a lunii februarie (5300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în creștere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 19.02.2024 ora 07.00 – 20.02.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Jiu, Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad, Prut (exceptând cursul inferior) şi cele din Dobrogea, unde vor fi relativ staționare.
Pe cursul inferior al Prutului debitele vor fi in creştere prin propagare.
Sunt posibile ușoare creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici din sud – vestul, centrul și nordul țării, datorită precipitațiilor lichide, slab cantitativ, prognozate și cedării apei din stratul de zăpadă din zonele montane aferente.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere (7400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere la Gruia, staţionare la Calafat şi în creştere pe sectorul Bechet-Tulcea.