Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 16.09.2024 ora 07.00 – 17.09.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad, Prut, bazinele mijlocii și inferioare ale râurilor: Crișul Negru, Crișul Alb, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Suceava, Moldova, Bistrița, relativ staționare pe râurile din bazinul Jiului și din bazinele mijlocii și inferioare ale Oltului, Argeșului, Ialomiței și în scădere pe celelalte râuri.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-100%, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Moldova, Putna, cursul Bârladului, afluenții Bistriței inferioare, unii afluenți ai Prutului și pe unele râuri din Dobrogea și mai mici pe unii afluenți din bazinul mijlociu al Jiului, din bazinul mijlociu și inferior al Oltului și din bazinul Argeșului.
În interval s-a situat peste COTA DE INUNDAȚIE – râul Chineja la s.h Fârțănești (260+10)- jud. GL, peste COTA DE ATENȚIE râul Horincea la s.h. Gănești (200+62)- jud. GL.
Se situează peste COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Crasna-Vinețești (340+37)- jud. VS și Lohan-Curteni (200+42)- jud. VS.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 91 din 16.09.2024.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 16 – 17.09.2024 a fost în creștere având valoarea de 3000 m3/s, sub media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Giurgiu și relativ staționare pe sectorul Oltenița – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 17.09.2024 ora 07.00 – 18.09.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad, Prut, bazinele inferioare ale râurilor: Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Suceava, Moldova, Bistrița, pe cursul Siretului și pe unele râuri din Dobrogea, relativ staționare pe râurile din bazinul Jiului, din bazinele mijlocii și inferioare ale Oltului, Argeșului, Ialomiței și în scădere pe celelalte râuri.
Sunt posibile scurgeri pe versanți, torenți, pâraie precum şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu posibilitatea depăşirii COTELOR DE APĂRARE, pe unele râuri mici din Moldova, Transilvania și Maramureș.
Se menține AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 91 din 16.09.2024 până la orele 24:00.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere (3500 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere pe tot sectorul.