Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 16.06.2024 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 15.06.2024 ora 07.00 – 16.06.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursurile Siretului şi Prutului, cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureşului şi Bârladului, cursul mijlociu al Oltului şi cursurile inferioare ale râurilor: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Negru, Jiu, Argeş, Ialomița, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuş, Putna şi Buzău, unde au fost în creştere prin propagare.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, pe cursurile superioare şi mijlocii ale Moldovei şi Bistriței, cursurile inferioare ale Trotuşului, Putnei, pe unii afluenți ai Prutului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Bârlad, pe cursul superior și mijlociu al Jijiei, pe unii afluenți din bazinul inferior al Jiului, din bazinul mijlociu si inferior Oltului, din bazinul superior al Argeșului și pe unele râuri din Dobrogea.
A fost în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 51 din 14.06.2024, până la ora 09:00.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 15 – 16.06.2024 a fost în creștere, având valoarea de 7500 m3/s, peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
Pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele au fost în creștere.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 16.06.2024 ora 07.00 – 17.06.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în scădere, exceptând cursul Prutului, cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureşului şi Siretului şi cursurile inferioare ale râurilor: Someş, Jiu, Argeş, Ialomița şi Bârlad, unde vor fi în creştere prin propagare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere (7700 m3/s).
Pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în creștere.