Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 14.02.2023 ora 07.00 – 15.02.2023 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând bazinul Jiu, bazinele superioare și mijlocii ale Crișului Repede, Crișului Negru și Oltului, bazinele superioare ale Argeșului, Ialomiței și Buzăului unde au fost în ușoară creștere datorită cedării apei din stratul de zăpadă, evoluției formațiunilor de gheață și propagării .
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80% din normalele lunare, mai mari (în jurul și peste mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Bârzava, bazinul superior al Argeşului, bazinele superioare și mijlocii ale Jiului, Ialomiței, Bistriței (afluent al Siretului), pe cursurile superioare ale Sucevei, Trotuşului şi Buzăului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Rm. Sărat, Bârlad și Jijia.
Formațiunile de gheață (gheață la mal, năboi, curgeri de sloiuri, pod de gheață) prezente pe râurile din Maramureș, Moldova și estul Transilvaniei s-au menținut fără modificări importante, iar pe cele din Crișana, vestul Transilvaniei și zonele de deal și munte din Oltenia și Muntenia au fost în diminuare, restrângere și eliminare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 14.02.2023 – 15.02.2023 a fost în scădere, având valoarea de 5500 m3/s, peste media multianuală a lunii februarie (5300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat și Tr. Măgurele – Tulcea și în creștere pe sectorul Bechet – Corabia.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 15.02.2023 ora 07.00 – 16.02.2023 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general staționare.
Sunt posibile ușoare creșteri de debite pe unele râuri mici din zonele de deal și munte din nordul țării datorită precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.
Formațiunile de gheață (gheață la mal, năboi, curgeri de sloiuri, pod de gheață) prezente pe râurile din nord-vestul, vestul, estul și centrul țării vor fi în diminuare și restrângere.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (5100 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.