Situatia hidrologica pe rauri si Dunare in data de 14.05.2023 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 13.05.2023 ora 07.00 – 14.05.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Arieș, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, bazinele superioare ale Someșului Mare, Someșului Mic, Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Jiului și cursurile inferioare ale Ialomiței și Siretului unde au fost în ușoară creștere datorată precipitațiilor și propagării.
Pe râurile din bazinele Vedea, Bârlad, bazinul mijlociu și inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Moravița și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe afluenții Jiului, Trotușului, Bârladului, Prutului și pe unii afluenți din bazinul inferior al Oltului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 13.05 – 14.05.2023 a fost staționar, având valoarea de 6400 m3/s, sub media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Tr. Măgurele și la Tulcea, staționare la Zimnicea și în scădere pe sectorul Giurgiu – Isaccea.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 14.05.2023 ora 07.00 – 15.05.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Crasna, Barcău, Arieș, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, bazinele superioare ale Someșului Mic, Crișurilor, Jiului unde vor fi în ușoară creștere datorată precipitațiilor prognozate și propagării.
Pe râurile din bazinele Vedea, Bârlad, bazinul mijlociu și inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea, debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele montane, în special din vestul și sud – vestul țării, ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ, prognozate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere (6500 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere pe sectorul Gruia – Giurgiu și în scădere pe sectorul Olteniţa – Tulcea.