Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 10.11.2024 ora 07.00 – 11.11.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în creştere ca urmare a precipitațiilor lichide căzute în interval şi propagării, pe râurile din bazinele hidrografice Cerna, Buzău, bazinele superioare şi mijlocii râurilor: Jiu, Vedea, Argeş, Ialomița, pe afluenții din bazinul mijlociu şi inferior al Oltului şi pe râurile din Dobrogea.
Pe celelalte râuri, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-70%, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Someș, Barcău, Crișuri, Arieș, Timiș, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Vedea, Rm. Sărat, Bârlad, bazinul mijlociu și inferior al Jiului, bazinul inferior al Oltului și pe unii afluenți ai Argeșului, Buzăului, Trotușului și Prutului.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi) au fost în diminuare şi eliminare.
În interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 10 – 11.11.2024 a fost staționar, având valoarea de 3100 m3/s, sub media multianuală a lunii noiembrie (4650 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele au fost în scădere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 11.11.2024 ora 07.00 – 12.11.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în creştere ca urmare a precipitațiilor lichide în curs, celor prognozate şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna, Jiu, Vedea, Argeş, Ialomița, Siret, Prut, bazinul mijlociu şi inferior al Oltului şi pe râurile din Dobrogea.
Pe celelalte râuri, debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide, cu posibile efecte de inundații locale şi creşteri de niveluri și debite, pe unele râuri mici din Dobrogea, datorită precipitațiilor, însemnate cantitativ prognozate şi propagării.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi) vor fi în diminuare şi eliminare.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar (3100 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în scădere.