Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 07.12.2024 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 06.12.2024 ora 07.00 – 07.12.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost, în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, unde au fost în scădere.
Pe râurile din bazinul Jiului și bazinul inferior al Oltului, debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval şi propagării.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi) existente pe unele râuri din nord – estul țării, s-au menținut fără modificări importante.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Moldova, pe unele râuri din bazinele superioare ale Ialomiței şi Prahovei, pe cursurile superioare ale Sucevei, Putnei şi pe unii afluenți ai Bistriței (Bistricioara, Iapa, Cracău) și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb, Timiș, Moravița, Cerna, pe unii afluenți din bazinul Jiului, Argeșului și din bazinul inferior al Oltului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 06.12 – 07.12.2024 a fost staționar, având valoarea de 4400 m3/s, sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia şi în creştere pe sectorul Calafat – Tulcea.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 07.12.2024 ora 07.00 – 08.12.2024 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi, relativ staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri și Mureș, unde vor fi în scădere.
Pe râurile din bazinul Jiului, bazinul inferior al Oltului, bazinele superioare ale Argeşului, Prahovei şi Ialomiței, debitele vor fi în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval şi propagării.
Formațiunile de gheață existente (gheață la maluri, năboi) se vor menține fără modificări importante.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Calafat şi în creştere pe sectorul Bechet – Tulcea.