Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 01.07.2026 ora 07.00 – 02.07.2026 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor, sub formă de aversă, căzute în interval și propagării exceptând Someș, Crasna, Barcău, Trotuș, Bistrița (exceptând cursul superior), Moldova, Suceava, Prut, cursul Siretului și cursurile mijlocii și inferioare ale Crișurilor unde au fost relativ staționare.
Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu efecte de inundații locale, și creșteri mai importante de debite și niveluri s-au înregistrat pe unele râuri mici din zonele de deal si munte, ca urmare a precipitațiilor mai însemnate cantitativ prevăzute sub formă de aversă.
Debitele se situează, în general, sub mediile multianuale lunare, la valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mici (sub 30%) râurile din bazinele: Iza, Tur, Crișuri, Suceava, Moldova, Bârlad, Prut, bazinul superior și mijlociu al Argeșului și pe unii afluenți ai Jiului, Oltului și Bistriţei.
În interval au fost emise 3 AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate, respectiv 7 ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 70 din 01.06.2026
Se situează peste COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometriceȘ Bughea – Bughea de Jos (150+40)-jud.AG și Brătia – Bălilești (120+4)-jud.AG .
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 01.07 – 02.07.2026 a fost în scădere, având valoarea de 2250 m3/s, sub media multianuală a lunii iunie (5900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 01.07.2026 ora 07.00 – 02.07.2026 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general în creștere datorită precipitațiilor prognozate și propagării exceptând râurile din bazinul Prutului unde vor fi, relativ, staționare.
Ca urmare a precipitațiilor sub formă de averse torențiale, izolat, însemnate cantitativ, prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE pe unele râuri din zonele de deal și munte din sudul țării.
Rămâne în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 70 din 01.07.2026.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere (2300 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere.