Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 31.07.2023 ora 07.00 – 01.08.2023 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în general în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Bârzava, Moravița, Caraș, bazinele superioare ale Crasnei, Barcăului, Crișului Repede, Begăi, Nerei, Cernei, Jiului, bazinul superior și mijlociu al Timișului și cursul inferior al Someșului, unde au fost în scădere și râurile din bazinul hidrografic Vedea, bazinele inferioare ale Begăi, Nerei, Argeșului, Ialomiței, bazinul mijlociu și inferior al Jiului, cursurile mijlocii și inferioare ale Siretului și Prutului și afluenții acestuia, unde au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90 %, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe cursurile superioare ale Vișeului, Crișului Repede, Crișului Negru, Arieșului și Trotușului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Moravița, Vedea, Tazlău, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia și pe unii afluenţi ai Moldovei, pe râurile din Dobrogea, pe unii afluenți din bazinul inferior al Jiului, bazinul superior și mijlociu al Oltului și bazinul Argeșului.
În interval s-a emis o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 101 din 31.07.2023.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 31.07 – 01.08.2023 a fost în creștere, având valoarea de 3800 m3/s, sub mediile multianuale ale lunilor iulie (5350 m3/s) și august (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Călărași, staționare la Cernavodă și în scădere pe sectorul Hârșova – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 01.08.2023 ora 07.00 – 02.08.2023 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în creștere prin propagare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuș, Vedea, cursul mijlociu și inferior al Prutului și afluenții acestuia, unde vor fi relativ staționare și râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, râurile din Dobrogea, bazinele superioare ale Someșului, Someșului Mic, Crișului Negru, Crișului Alb, Mureșului, Arieșului, Târnavelor, Oltului, Argeșului, Ialomiței, Buzăului, Putnei, Rm. Sărat, Trotușului, Bistriței, Moldovei, Sucevei, Bârladului și bazinul superior și mijlociu al Jiului, unde vor fi în scădere.
Sunt posibile creșteri izolate de niveluri și debite ca urmare a precipitațiilor slabe prevăzute sub formă de averse pe unele râuri mici din regiunile montane și submontane.
Se menține în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 101 din 31.07.2023, până la ora 09:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere (4000 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în creștere pe sectorul Gruia – Vadu Oii și relativ staționare pe sectorul Brăila – Tulcea.