Prognoza medie durată râuri în intervalul 24.07.2026 ora 07.00 – 30.07.2026 ora 07.00

Debitele medii zilnice vor fi, în general, în creștere, datorită precipitațiilor, sub formă de aversă, prognozate și propagării, exceptând prima zi a intervalului, când vor fi relativ staționare pe râurile din jumătatea de vest a țării și în scădere pe cele din jumătatea de est a țării.
Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile scurgeri pe versanți, torenți, pâraie și creșteri de niveluri și debite cu posibile efecte de inundații locale pe unele râuri din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ și propagării.