Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 28.05.2023 ora 07.00 – 29.05.2023 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere, ca urmare a precipitațiilor, sub formă de aversă prognozate și propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega, Timiş, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Vedea, Argeş, Ialomița, Olt (exceptând bazinul superior), Bârlad, bazinele superioare ale râurilor: Someşul Mic, Crişul Repede, Putna, Rm. Sărat, Buzău, pe cursul inferior al Mureşului, pe afluenții din bazinul inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea.
Pe celelalte râuri, debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri mai însemnate de niveluri și debite, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE, pe unele râuri din jumătatea de sud a țării şi pe cele din Crişana, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ.
Intră în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 52 din 28.05.2023, începând cu ora 13:00.

Legenda: H = nivel, Q = debit, +∆H = cu cât este depăşită faza I, a II-a sau a III-a de apărare,
G = gheaţă la maluri, P = pod de gheaţă, S = sloiuri, N = năboi, B = blocaj de gheţuri.