Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 28.02.2023 ora 07.00 – 29.02.2023 ora 07.00

Debitele vor fi în general în scădere, exceptând cursurile inferioare ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb, Târnavelor, Begăi, Timișului, Jiului, Ialomiței, Buzăului, Sucevei, Jijiei și cursurile mijlocii și inferioare ale Mureșului, Siretului, unde vor fi în creștere ca urmare a propagării și cedării apei din stratul de zăpadă.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Bârlad, bazinele inferioare ale Oltului, Argeșului, bazinul mijlociu și inferior al Prutului și pe cele din Dobrogea, debitele vor fi relativ staționare.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri) existente, vor fi în restrângere, diminuare și eliminare.
Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, se vor menține peste COTA DE INUNDAȚIE râurile: Crasna – sector aval s.h. Craidorolț, Bega – sector aval s.h. Balinț – amonte s.h. Topolovăț (sectoare îndiguite), Bârzava – sector aval s.h. Moniom și peste COTELE DE ATENȚIE cursurile inferioare ale râurilor Crasna, Crișul Negru, Crișul Alb, Bega, Timiș, Bârzava și Moravița.
Intră în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 20 din 28.02.2023, începând cu ora 12:00.

Legenda: H = nivel, Q = debit, +ΔH = cu cât este depăşită faza I, a II-a sau a III-a de apărare,
G = gheaţă la maluri, P = pod de gheaţă, S = sloiuri, N = năboi, B = blocaj de gheţuri.