Debitele vor fi, în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someș, Mureș, Nera, Cerna, Buzău, Putna, Rm. Sărat, bazinul superior al Timișului, bazinele superioare și mijlocii ale Jiului, Oltului, Argeșului și Ialomiței, unde vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale, și creșteri mai importante de debite și niveluri pe unele râuri din zonele de deal și munte, mai ales pe cele din jumătatea de sud a țării și vestul Moldovei, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă, însemnate cantitativ.
Intră în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 68 din 24.06.2026, începând cu ora 12:00.

