Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 21.05.2024 ora 07.00 – 22.05.2024 ora 07.00

Debitele vor fi în creştere datorită precipitațiilor prognozate şi propagării pe râurile din bazinele: Crasna, Barcău, Crișul Repede, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, bazinele superioare ale Crișului Negru, Crișului Alb, Begăi, Timișului, afluenții din bazinele inferioare ale Mureșului și Oltului și doar prin propagare pe cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului, Trotușului, Bistriței, Moldovei și Sucevei, iar pe celelalte râuri, relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe unele râuri mici din zonele de deal și munte din vestul și sud-vestul țării, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ şi propagării.
Intră in vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr.35 din 21.05.2024.

Legenda: H – nivel, Q – debit, CA- cota de atentie, CI – cota de inundatie, CP – cota de pericol, +∆H – cu cat este depasita CA sau CI,
G- gheata la mal, P – pod de gheata, Z -zapor, N-naboi, S – curg sloiuri