Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 20.12.2024 ora 07.00 – 21.12.2024 ora 07.00

Debitele vor fi în creştere ca urmare a precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zonele montane şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, bazinul inferior al Oltului şi doar prin propagare pe cursul superior al Prutului şi cursul inferior al Mureşului.
Pe celelalte râuri, debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile creșteri de niveluri și debite şi pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte din centrul țării, ca urmare a precipitațiilor lichide prognozate şi cedării apei din stratul de zăpadă.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri) existente, vor fi în restrângere și diminuare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.