Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 20.07.2023 ora 07.00 – 21.07.2023 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor prevăzute și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Timiș, Nera, Cerna, cursul superior al Mureșului și doar prin propagare pe cursul superior și mijlociu al Buzăului și cursul superior al Prutului.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișuri, Bega, Bârzava, Moravița, Caraș, cursul mijlociu și inferior al Mureșului debitele vor fi în scădere și relativ staționare pe celelalte râuri din țară.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE, pe unele râuri din Maramureș și nordul Moldovei ca urmare a precipitațiilor prognozate sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ.
Intră în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 94 din 20.07.2023 începând cu ora 12.00.

 Legenda: H = nivel, Q = debit, +ΔH = cu cât este depăşită faza I, a II-a sau a III-a de apărare,
G = gheaţă la maluri, P = pod de gheaţă, S = sloiuri, N = năboi, B = blocaj de gheţuri.