Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 15.04.2023 ora 07.00 –16.04.2023 ora 07.00

Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Suceava, Moldova, Bistrița, Bașeu, Jijia, bazinul superior al Jiului, unde vor fi în creștere datorită precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, iar pe cursul superior al Prutului, cursul mijlociu și inferior al Jiului și cursul inferior al Ialomiței, creșterile se vor datora numai propagării.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Argeș, bazinul superior și mijlociu al Ialomiței, afluenții Oltului mijlociu și inferior și pe cele din Dobrogea, debitele vor fi staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri mici din zonele montane din nordul țării, datorită averselor prognozate și cedării apei din stratul de zăpadă.
Nivelurile pe râuri al stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

Legenda: H = nivel, Q = debit, +∆H = cu cât este depăşită faza I, a II-a sau a III-a de apărare,
G = gheaţă la maluri, P = pod de gheaţă, S = sloiuri, N = năboi, B = blocaj de gheţuri.