Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 04.10.2024 ora 07.00 – 05.10.2024 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Bega Veche, Bega, Timiș, Bârzava, Moravișa, Caraș, Nera, Cerna, Jiu și bazinul mijlociu și inferior al Mureșului (exceptând râurile din bazinele Târnavelor).
Pe râurile din bazinele hidrografice: Olt, Vedea, Argeș și Ialomița, debitele vor fi staționare și în scădere pe celelalte râuri din țară.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENȚIE, pe râurile din jumătatea de vest a țării, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă, însemnate cantitativ.
Intra în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 100 din 04.10.2024, începând cu ora 15:00.